"A fi impreuna"

Am dat peste un citat atribuit lui Henry Ford:

"A fi impreuna este un inceput. A ramane impreuna este un progres. A lucra impreuna este un succes!"

Impulsul initial a fost de a aprecia mai ales ultima propozitie, caci "a lucra impreuna" mi-a sunat asa: "a lucra impreuna intru cele spirituale" sau daca vreti intru cele "duhovnicesti".

Mai trecura cateva minute si m-am intrebat: de ce "a fi impreuna" ar fi mai putin valoros? Doar simpla constientizare a "fiintarii impreuna" cu cineva energizeaza orice fiinta umana rezonabil de normala (asa mi-a venit sa ma exprim). Sperante de mai bine, vise vagi sau clare ca oglinda proaspat curatata (nu le spun iluzii, doar astazi), promisiuni facute siesi sau oferite din proprie initiativa, inima usoara, chef de viata, bucurie fara multe motive - toate sunt ca un cocktail energizant pentru care, unii dintre noi se dau peste cap doar sa soarba cateva guri, macar o data la cativa ani.

La fel, de ce "a ramane impreuna" vazut de Ford doar ca un progres este un fapt mai putin important, cand in vremurile noastre asocierile dintre oameni tind sa devina optionale, sub presiunea imperativului asumarii propriei responsabilitati pentru viata traita? Parca in trecut nu se vorbea atat de mult de asumarea propriei vieti, nu se punea asa de mult accent pe rolul de co-creator al fiecarui om in urzeala propriei vieti. Traim vremuri cand presiunea pe individ este mare, prezenta atat sub forma unui "stres al performantei" socio-profesionalo-familiale cat si sub forma unui "stres al asumarii de sine" prin ceea ce pare ca inseamna el: optimizare personala, succes pe cat mai multe planuri, gandire si comportamente pozitive, inventarul alegerilor constiente in detrimentul celor haotic-impulsive, pozitionarea "mai sus" in ochii nostri si ai celor din jur care conteaza, coerenta, constanta, si autenticitate, auto-educatie continua, etc.

Poate pentru ca "a lucra impreuna" implica si "a fi impreuna" si "a ramane impreuna" si pe langa cele 2 conotatii, induce presupunerea ca cele doua persoane s-au pus (prin negociere constienta sau mai putin evidenta) intr-o forma de acord ce le permite sa lucreze impreuna pentru un scop comun, identificat si acceptat de catre ambele parti.

Apropo, identificarea(intelegerea) scopului si acceptarea lui sunt doua chestiuni diferite. Culmea mi se pare ca in majoritatea imensa a situatiilor concrete de viata, folosim atat de des intrebarea "[Ma] Intelegi?" dar atat de rar "[Ma] Accepti?"

Sensul citatului bate inspre motivatia pentru succes in afaceri (l-am extras dintr-un context economic). Totusi, zona de afaceri este doar un palier al posibilitatilor de dezvoltare ale oamenilor. Gandirea unitara sau "impreuna" ca produs al idealei "minti colective umane" este inca intr-un stadiu incipient dar accelerat de evolutie. Constiinta colectiva parca se zbate sa nasca o noua paradigma ce poate urca nivelul de perceptie, intelegere si acceptare la un nivel probabil inca greu de evaluat.

Intuitia ma indeamna sa risc o perceptie personala: ca si constiinta colectiva (de rasa) suntem in pragul acceptarii faputului ca "suntem cu totii impreuna". Urmeaza apoi alegerile de "a ramane impreuna" si apoi de "a lucra impreuna". Cred de asemenea ca acestea doua din urma se vor succeda accelerat si inegal fata de prima etapa.


Intr-o postare viitoare voi incerca sa prezint prin lentila subiectiva a perceptiei mele cateva posibile conexiuni ale acestor idei cu altele similare emise in epoci diferite de catre diferiti cautatori intr-ale intelesurilor inca ascunse ochilor nostri interiori...