Singuri in fata propriilor blocaje (Nici un om nu e o insula)

Cu putin timp in urma, Delia scria cu sinceritate in blog-ul ei despre singuratatea din fata vietii pe care noi toti o resimtim de multe ori ("Singuri in fata vietii")

De putin timp mi-a "venit" o altfel de raportare la aceasta singuratate atat de larg intalnita la oameni de toate rasele, culturile, conceptiile, din timpuri stravechi pana in prezent. Si asta s-a intamplat amintindu-mi de un eveniment din viata mea si caruia de curand am ajuns sa-i atasez o noua semnificatie, parafrazand zicerea unui poet medieval englez:

"Nici un om nu e o insula [în întregime doar el însuşi]".

Acel eveniment - in urma caruia mi-am recuperat integral un rucsac plin cu obiecte personale uitat intr-un taxi in Bucuresti, fara ca eu sa pot face altceva decat sa simt informatia din campul energetic universal "este o certitudine ca il gasesc" rezonand in corpul meu si sa astept ca rucsacul "sa ma gaseasca" pe mine - poate fi pentru alti oameni:
- un fapt aparent banal, ce tine de un "noroc chior"
- o dovada de credinta pentru ca pe toata perioada cat rucsacul meu era disparut, desi mental/rational consideram plin de angoasa varianta ca nu il voi mai recapata niciodata, emotional/afectiv credeam exact opusul: "este o certitudine ca il gasesc"
- un contra-exemplu la regula "obiectele personale de care te atasezi le vei pierde"
(eu chiar nu eram atasat de acel rucsac, doar ca el continea lucruri care nu-mi apartineau mie: cadouri sau obiecte din inventarul firmei unde lucram atunci)

Dincolo de aceste interpretari de mai sus, in drum spre recuperarea rucsacului pierdut, am trait un sentiment interior profund si autentic de comuniune cu toti oamenii din jurul meu, ca si cum o legatura nevazuta ne-ar fi unit pe toti intre noi, indiferent de cat de cunoscuti sau nu eram in plan exterior. Trairea-CERTITUDINE transpusa in cuvinte de mentalul meu in acele momente deosebite din punct de vedere afectiv si spiritual era:

"CAT DE APROAPE SUNTEM UNII DE ALTII !!..."

Noua semnificatie pe care acum o pot atasa acelei experiente revelatorii pentru mine este: Singuri putem sa ne simtim adesea in viata, insa nu in fata vietii in sine, ci doar in fata propriilor noastre blocaje create de propriile noastre conceptii limitate despre viata.

Si mai cred ca este normal sa fie asa, sa ne cream limitari prin conceptii pentru a intelege experienta vietii in sine nelimitata. Cat suntem oameni ce relationeaza prin intermediul unui intelect, al unei minti rational-cognitive, este firesc sa ne asumam aceste limitari.

Daca dorim o sa gustam din nelimitatul de dincolo de zidurile sigure ale conceptiilor noastre umane... mintea rationala trebuie sa cedeze locul privilegiat inimii, trairii emotionale profunde si deschiderii spirituale adesea inefabile insa plina de forta si cu neputinta de a fi confundata cu o emotie trecatoare sau amagire.