Despre Suparare - Indrumar pentru o mai buna folosinta

Stiti si voi cat e de enervant sa primesti sfaturi cand nu le ceri. Mai greu insa realizezi cand tu la randul tau oferi sfaturi precum un izvor nesecat de pilde, cand nimeni nu ti le cere. Cu toate acestea, nu gasesc la ora asta un cuvant mai potrivit decat "indrumar" in ciuda conotatiei implicite pline de sfatosenie a acestui cuvant.

Sa incep: supararea... Sentimentul ala incomod si persistent de cer interior plin de norii cenusii ai gandurilor de pierdere, scadere, imputinare, lipsa, inadaptare, incompetenta, incompatibilitate, incapacitate ...

- Cand simti ca esti mai putin (valoros) decat inainte, din cauza ca altcineva (sau ceva non-uman) ti-a zis/facut ceva ce te-a afectat in felul scaderii tale in ochii tai.
- Cand simti ca ai pierdut ceva pretios pentru tine.
- Cand neimplinirea asteptarilor tale este atat de mare incat depaseste nivelul "pierderilor acceptabile". Cand nu primesti ceea ce te astepti ca vei primi.
- Cand esti refuzat si toata lumea ta se prabuseste pentru asta
- Cand intarzai in trafic din cauza unui sofer incepator care "se taraie" agatandu-se de volan
- Cand partenerul/a de viata se poarta urat cu tine, si doar tu stii cate faci pentru ca asta sa nu se intample (si la naiba, de ce ti-e frica nu scapi!)
- Cand cursul valutar variaza in defavoarea ta si (la naiba!) exact inainte de ziua de scadenta a ratelor la toate cele tz-zeci de credite pe care le-ai contractat (dovada ca oricata de inteligent/a te-ai fi crezut in trecut, poti fi totusi suficient de prost/ta incat sa traiesti consumand mai mult decat produci...)
- Cand iti dai seama ca ai tai contemporani invata noi metode de adaptare (prostitutie publica prin notorietate cu orice pret, marlanie impartasita ca standard de valori, gregarism asezonat cu paiete, gadget-uri de import si ziceri pline de aplombul tupeului si al ignorantei) la o jungla sociala intr-o transformare ce iti scapa in ciuda eforturilor tale de a te mentine "in hora"
- Cand incerci sa [te]intelegi mai mult, dincolo de stratul oxidabil al functiilor si statuturilor sociale, al hainelor bine alese, al seturilor de actiuni pline de coerenta intru mai deplina infaptuire a mult-dezirabilei coeziuni a individului cu gloata (pardon, cetatea), si cand obosit dupa o saptamana regulamentara de incercari adaptative procustiene si interpretat roluri exterioare pe care le-ai acceptat (ce sa-ti fac?...) ca fiind "normale", ajungi deseori sa-ti ratezi si "weekend-ul" intr-o maniera la fel de neoriginala si plicticoasa, asemanatoare cu cea folosita in timpul zilelor lucratoare
- Cand... (mai completati si voi daca mai aveti chef)

Iata cat de omniprezenta e coana Suparare in vietile noastre, iata cat de aproape "tine" ea de noi. Si mai face ceva foarte eficient: ne invata sa traim cu ea zi de zi, noapte de noapte, minut cu minut intr-o simbioza demna de a fi consemnata drept o dovada a unei noi evolutii a rasei umane. Tot mai multa tehnologie, tot mai multa suparare personala. N-are legatura directa, dar daca veti numara cati oameni fericiti beneficiari ai celor mai noi descoperiri tehnologice intalniti, veti fi surprinsi...

Si pentru ca nu ne place sa fim doar noi suparati intr-o mare de oameni bine dispusi si senini, pentru ca toate sentimentele se pot impartasi, multi dintre noi decidem in forul nostru interior (de cele mai multe ori inconstient) ca putem face un transfer de suparare catre ceilalti, care intamplator ne-au spus/ facut/ simtit ceva ce ne da motive sa fim suparati. De cateva zile, mi-am dat seama ca eu asa fac, "impartasesc" supararea mea, o transfer inconstient. Si prin asta fac persoana receptoare a transferului sa se simta vinovata, ca si cum mi-ar fi gresit pentru faptul ca eu sunt suparat. Peste un anumit nivel de suparare, devine prea mult de suportat interior si creez inconstient o conducta emotionala prin care transfer surplusul catre persoana cu care am interactionat chiar inainte de a incepe sa fiu suparat.

In loc de sentimente bune, ofer uneori suparare. Fara sa vreau constient asta. Pentru ca un asemenea "circuit" interior mi-am "cablat" cu ani in urma. Era atat de bine integrat cu mine incat nu am putut vorbi despre el pana acum. Si ceea ce ramane nerostit, nenumit, are parca o influenta mai mare decat daca ar fi fost denumit, verbalizat.

Supararea se transfera intre noi, ce fapt banal am relatat. Si mai banal este ca vorbind despre un transfer emotional negativ, capatam puterea de a-l incheia sau de a-l transforma intr-un canal de impartasit emotii benefice.

Inchei impartasindu-va semnificatia cartii "5 de Cupe" din Tarot, direct legata de Suparare (si de sora ei geamana, Tristetea):
Cartea simbolizeaza pierderea si dezamagirea, sfarsiturile nefericite si auto-invinovatirea. Capul inclinat al omului simbolizeaza tristetea sa fata de cupele varsate, care la randul lor semnifica pierderile sale din trecut. Omul refuza sa se intoarca si sa priveasca catre cupele aflate in picioare, care simbolizeaza viitorul sau si posibilele compensatii pentru pierderile suferite. Dupa o perioada de jale, omul trebuie sa se indeparteze de pierdrile sale si sa ridice cele doua cupe, apoi sa se indrepte catre podul care il va purta peste râul tristetii, catre castelul multumirii.

Imi doresc si va doresc sa nu mai intarziem prea mult asupra pierderilor trecute si sa ne indreptam fermi catre podul de la orizont. Depasirea supararii si a tristetii este mai usoara decat credem, odata ce vom trece de pod (uneori, nici macar nu avem de inotat prin râul emotiilor negative...) Daca nu vom vedea podul, cu siguranta vom gasi o barca. Doar sa nu uitam de cupele ce inca ne astepta sa le culegem...