UMANITAR: Ultimele zile care o mai pot salva pe Anamaria

Am citit de acest caz ieri, il trimit la randul meu avand credinta ca suma necesara pentru a salva viata AneiMaria se va strange din ajutorul tuturor celor care vor putea contribui cu orice suma!

Din 9 zile au mai ramas 8, inca mai este timp!

http://www.gandul.info/reportaj/ultimele-9-zile-care-o-mai-pot-salva-pe-anamaria-4980083
http://www.ajutorpentruana.info/

Update: Am sunat la unul din numerele de mobil afisate azi 13.10.2009, exista adunati 16,000 EURO in cont. Fetita va pleca maine la Viena unde se va incerca salvarea piciorului (exista riscul amputarii). Pana la 25,000 EURO necesari pentru operatie mai este putin...

Update [6.11.2009]: preluare de la http://www.ajutorpentruana.info
"Anamaria a fost la Viena, a fost consultata, i s-au facut analize… a fost trimisa înapoi pentru a face la o clinica din România chimioterapia, timp de 10 saptamâni. Dupa aceea, fetita va fi operata. Tumoarea este foarte aproape de nervul principal. Cu sanse mici de a-i salva piciorul.

A început tratamentul. Acum e nevoie de RABDARE, din partea tuturor. Rabdare si îngrijire deosebita. Ana nu are voie sa raceasca, sa primeasca vreun virus… iar chimioterapia este un tratament greu de suportat. O doza dureaza 72 de ore… Si tratamentul, ca derulare, este chinuitor.

Nadajduim ca ajutorul lui Dumnezeu, vârsta frageda si starea de sanatate buna a fetitei o va ajuta sa duca totul la bun sfârsit."

Despre Suparare - Indrumar pentru o mai buna folosinta

Stiti si voi cat e de enervant sa primesti sfaturi cand nu le ceri. Mai greu insa realizezi cand tu la randul tau oferi sfaturi precum un izvor nesecat de pilde, cand nimeni nu ti le cere. Cu toate acestea, nu gasesc la ora asta un cuvant mai potrivit decat "indrumar" in ciuda conotatiei implicite pline de sfatosenie a acestui cuvant.

Sa incep: supararea... Sentimentul ala incomod si persistent de cer interior plin de norii cenusii ai gandurilor de pierdere, scadere, imputinare, lipsa, inadaptare, incompetenta, incompatibilitate, incapacitate ...

- Cand simti ca esti mai putin (valoros) decat inainte, din cauza ca altcineva (sau ceva non-uman) ti-a zis/facut ceva ce te-a afectat in felul scaderii tale in ochii tai.
- Cand simti ca ai pierdut ceva pretios pentru tine.
- Cand neimplinirea asteptarilor tale este atat de mare incat depaseste nivelul "pierderilor acceptabile". Cand nu primesti ceea ce te astepti ca vei primi.
- Cand esti refuzat si toata lumea ta se prabuseste pentru asta
- Cand intarzai in trafic din cauza unui sofer incepator care "se taraie" agatandu-se de volan
- Cand partenerul/a de viata se poarta urat cu tine, si doar tu stii cate faci pentru ca asta sa nu se intample (si la naiba, de ce ti-e frica nu scapi!)
- Cand cursul valutar variaza in defavoarea ta si (la naiba!) exact inainte de ziua de scadenta a ratelor la toate cele tz-zeci de credite pe care le-ai contractat (dovada ca oricata de inteligent/a te-ai fi crezut in trecut, poti fi totusi suficient de prost/ta incat sa traiesti consumand mai mult decat produci...)
- Cand iti dai seama ca ai tai contemporani invata noi metode de adaptare (prostitutie publica prin notorietate cu orice pret, marlanie impartasita ca standard de valori, gregarism asezonat cu paiete, gadget-uri de import si ziceri pline de aplombul tupeului si al ignorantei) la o jungla sociala intr-o transformare ce iti scapa in ciuda eforturilor tale de a te mentine "in hora"
- Cand incerci sa [te]intelegi mai mult, dincolo de stratul oxidabil al functiilor si statuturilor sociale, al hainelor bine alese, al seturilor de actiuni pline de coerenta intru mai deplina infaptuire a mult-dezirabilei coeziuni a individului cu gloata (pardon, cetatea), si cand obosit dupa o saptamana regulamentara de incercari adaptative procustiene si interpretat roluri exterioare pe care le-ai acceptat (ce sa-ti fac?...) ca fiind "normale", ajungi deseori sa-ti ratezi si "weekend-ul" intr-o maniera la fel de neoriginala si plicticoasa, asemanatoare cu cea folosita in timpul zilelor lucratoare
- Cand... (mai completati si voi daca mai aveti chef)

Iata cat de omniprezenta e coana Suparare in vietile noastre, iata cat de aproape "tine" ea de noi. Si mai face ceva foarte eficient: ne invata sa traim cu ea zi de zi, noapte de noapte, minut cu minut intr-o simbioza demna de a fi consemnata drept o dovada a unei noi evolutii a rasei umane. Tot mai multa tehnologie, tot mai multa suparare personala. N-are legatura directa, dar daca veti numara cati oameni fericiti beneficiari ai celor mai noi descoperiri tehnologice intalniti, veti fi surprinsi...

Si pentru ca nu ne place sa fim doar noi suparati intr-o mare de oameni bine dispusi si senini, pentru ca toate sentimentele se pot impartasi, multi dintre noi decidem in forul nostru interior (de cele mai multe ori inconstient) ca putem face un transfer de suparare catre ceilalti, care intamplator ne-au spus/ facut/ simtit ceva ce ne da motive sa fim suparati. De cateva zile, mi-am dat seama ca eu asa fac, "impartasesc" supararea mea, o transfer inconstient. Si prin asta fac persoana receptoare a transferului sa se simta vinovata, ca si cum mi-ar fi gresit pentru faptul ca eu sunt suparat. Peste un anumit nivel de suparare, devine prea mult de suportat interior si creez inconstient o conducta emotionala prin care transfer surplusul catre persoana cu care am interactionat chiar inainte de a incepe sa fiu suparat.

In loc de sentimente bune, ofer uneori suparare. Fara sa vreau constient asta. Pentru ca un asemenea "circuit" interior mi-am "cablat" cu ani in urma. Era atat de bine integrat cu mine incat nu am putut vorbi despre el pana acum. Si ceea ce ramane nerostit, nenumit, are parca o influenta mai mare decat daca ar fi fost denumit, verbalizat.

Supararea se transfera intre noi, ce fapt banal am relatat. Si mai banal este ca vorbind despre un transfer emotional negativ, capatam puterea de a-l incheia sau de a-l transforma intr-un canal de impartasit emotii benefice.

Inchei impartasindu-va semnificatia cartii "5 de Cupe" din Tarot, direct legata de Suparare (si de sora ei geamana, Tristetea):
Cartea simbolizeaza pierderea si dezamagirea, sfarsiturile nefericite si auto-invinovatirea. Capul inclinat al omului simbolizeaza tristetea sa fata de cupele varsate, care la randul lor semnifica pierderile sale din trecut. Omul refuza sa se intoarca si sa priveasca catre cupele aflate in picioare, care simbolizeaza viitorul sau si posibilele compensatii pentru pierderile suferite. Dupa o perioada de jale, omul trebuie sa se indeparteze de pierdrile sale si sa ridice cele doua cupe, apoi sa se indrepte catre podul care il va purta peste râul tristetii, catre castelul multumirii.

Imi doresc si va doresc sa nu mai intarziem prea mult asupra pierderilor trecute si sa ne indreptam fermi catre podul de la orizont. Depasirea supararii si a tristetii este mai usoara decat credem, odata ce vom trece de pod (uneori, nici macar nu avem de inotat prin râul emotiilor negative...) Daca nu vom vedea podul, cu siguranta vom gasi o barca. Doar sa nu uitam de cupele ce inca ne astepta sa le culegem...

Singuri in fata propriilor blocaje (Nici un om nu e o insula)

Cu putin timp in urma, Delia scria cu sinceritate in blog-ul ei despre singuratatea din fata vietii pe care noi toti o resimtim de multe ori ("Singuri in fata vietii")

De putin timp mi-a "venit" o altfel de raportare la aceasta singuratate atat de larg intalnita la oameni de toate rasele, culturile, conceptiile, din timpuri stravechi pana in prezent. Si asta s-a intamplat amintindu-mi de un eveniment din viata mea si caruia de curand am ajuns sa-i atasez o noua semnificatie, parafrazand zicerea unui poet medieval englez:

"Nici un om nu e o insula [în întregime doar el însuşi]".

Acel eveniment - in urma caruia mi-am recuperat integral un rucsac plin cu obiecte personale uitat intr-un taxi in Bucuresti, fara ca eu sa pot face altceva decat sa simt informatia din campul energetic universal "este o certitudine ca il gasesc" rezonand in corpul meu si sa astept ca rucsacul "sa ma gaseasca" pe mine - poate fi pentru alti oameni:
- un fapt aparent banal, ce tine de un "noroc chior"
- o dovada de credinta pentru ca pe toata perioada cat rucsacul meu era disparut, desi mental/rational consideram plin de angoasa varianta ca nu il voi mai recapata niciodata, emotional/afectiv credeam exact opusul: "este o certitudine ca il gasesc"
- un contra-exemplu la regula "obiectele personale de care te atasezi le vei pierde"
(eu chiar nu eram atasat de acel rucsac, doar ca el continea lucruri care nu-mi apartineau mie: cadouri sau obiecte din inventarul firmei unde lucram atunci)

Dincolo de aceste interpretari de mai sus, in drum spre recuperarea rucsacului pierdut, am trait un sentiment interior profund si autentic de comuniune cu toti oamenii din jurul meu, ca si cum o legatura nevazuta ne-ar fi unit pe toti intre noi, indiferent de cat de cunoscuti sau nu eram in plan exterior. Trairea-CERTITUDINE transpusa in cuvinte de mentalul meu in acele momente deosebite din punct de vedere afectiv si spiritual era:

"CAT DE APROAPE SUNTEM UNII DE ALTII !!..."

Noua semnificatie pe care acum o pot atasa acelei experiente revelatorii pentru mine este: Singuri putem sa ne simtim adesea in viata, insa nu in fata vietii in sine, ci doar in fata propriilor noastre blocaje create de propriile noastre conceptii limitate despre viata.

Si mai cred ca este normal sa fie asa, sa ne cream limitari prin conceptii pentru a intelege experienta vietii in sine nelimitata. Cat suntem oameni ce relationeaza prin intermediul unui intelect, al unei minti rational-cognitive, este firesc sa ne asumam aceste limitari.

Daca dorim o sa gustam din nelimitatul de dincolo de zidurile sigure ale conceptiilor noastre umane... mintea rationala trebuie sa cedeze locul privilegiat inimii, trairii emotionale profunde si deschiderii spirituale adesea inefabile insa plina de forta si cu neputinta de a fi confundata cu o emotie trecatoare sau amagire.

Din nou despre pensiile din Romania

Exista informatii noi legate de pensiile din Romania, de Stat si cele private (pilonul II).

Stim inca din mai 2009 cat au castigat fondurile de pensii private dupa primele 11 luni.

Dar mai stim ca exista deja pierderi de 350 milioane de lei cauzate celor 4,3 milioane de contribuitori la Pilonul II. Si aceste pierderi le-a cauzat din nou, Statul Roman, prin inghetarea contributiilor la 2% in 2009, deoarece in acest an, nivelul contributiilor trebuia sa fie de 2,5%, conform legislatiei cu privire la reforma pensiilor, care a instituit Pilonul II de pensii private obligatorii in Romania. Aceasta prevede ca nivelul contributiilor virate in administrare privata incepe la 2% in 2008 si creste cu jumatate de procent la fiecare 1 ianuarie, pentru a ajunge la 6% in 2016. Norocul contribuabililor romani este ca exista un acord scris cu FMI, care totusi a fost deja interpretat in defavoarea contributorilor de catre autoritatile romane (dovada inghetarea la 2% in 2009). Sa speram ca decalajul deja creat nu se va propaga pana dincolo de 2016...

Mai aflam ca expertii romani lucreaza la reforma pensiilor sub supravegherea FMI. Putem constata ca cele previzionate in articolul anterior se materializeaza incet dar sigur.

Cel mai dramatic sta bugetul de pensii de Stat care are pierderi enorme pe primul semestru al acestui an, de 2,55 miliarde de lei.

O concluzie simpla si dramatica: ambele fonduri de pensii (de Stat si private) au suferit deja pe anul 2009 pierderi enorme ca o consecinta directa a unui management financiar ineficient al celor responsabili din actualul guvern. Prin acest articol am demonstrat din nou, ca viitorul financiar al contribuabililor romani de astazi sta sub semnul pierderii, si inca a pierderii pe termen foarte lung...

Oare ne mai poate mira faptul ca traind in Romania, pierdem bani si cand nu ne dorim asta? ...

Tata Pesi, ingerul copiilor

(articol preluat din revista "Formula As" cu acordul acesteia)

Un articol-marturie despre o viata de om daruita ingrijirii celor mai nevinovati dintre semenii sai, copiii: academician dr. Alexandru Pesamosca, un adevarat "brand" al medicinei romanesti, titlu castigat exclusiv prin munca si in decursul zecilor de ani, chirurgul "fara arginti" al copiilor. A efectuat atat de multe operatii cat populatia unui orasel: 45.000 de oameni! A realizat premiere in chirurgia pediatrica, fara insa a fi consemnat in vreo carte a recordurilor.

Acum traieste singur si uitat de lume intr-o incapere a Spitalului de copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti. Mai sunt totusi oameni inimosi care nu uita de el, dovada acest interviu ce readuce in actualitate povestea vietii celui ce pe vremuri era numit simplu de catre mii de copii in suferinta: tata Pesi...

Domnule doctor, sa aveti parte de multa sanatate si alinare sufleteasca, pentru tot binele imens pe care l-ati facut copiilor in suferinta!

P.S. O societate care nu-si respecta "batranii" nu are un viitor bun. O societate care isi marginalizeaza valorile inca in viata, se condamna singura la disparitie. Aceasta este societatea romaneasca de astazi, in care puterea banului, a gurii pline de insulte, a minciunii, hotiei si lipsei de scrupule dicteaza "rangul" in societate.

Medicul si omul Pesamosca nu este respectat in ziua de azi pentru efortul de o viata in slujba celorlalti. Este rusinos si trist (mai revolta pe cineva situatia asta?...) ca nimeni din conducerile Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu, Ministerului Sanatatii si Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu s-a sesizat pana acum despre situatia de neimaginat in care traieste acest fost mare chirurg si totusi inca om in viata!

Kymatica - o viziune speciala asupra lumii

Un film-manifest din care transpare o profunda preocupare pentru integrarea intr-o viziune unitara a marilor teme fundamentale din constiinta omului modern: Creatia, Sinele, Miturile, Logos-ul, Uitarea Sinelui, evolutia viitoare a speciei umane. Un film care trezeste intrebari sau cel putin ofera o altfel de perspectiva. De vizionat in liniste si fara prejudecati.

Viitorul romanilor NU suna deloc bine! - Avem nevoie de solutii!

Astazi, despre mediul economic romanesc, va propun atentiei cateva articole care contureaza un viitor sumbru pentru majoritatea oamenilor cinstiti din Romania. Cititi si veti vedea ca nu exagerez cu nimic cand spun asta.

Primul articol se refera la cateva elemente predictibile ale unui posibil scenariu economic din viitorul foarte apropiat. Desi acest scenariu a fost conturat in iunie si suntem doar in iulie, avem deja noi elemente care sustin in urmatoarele articole.

Primul articol, despre situatia grava in care se afla sistemul de pensii de stat din Lituania. Se mai face referire la posibilitatea tot mai mare ca si Romania sa ajunga intr-o situatie similara...

Letonia deja a luat aceste masuri de taiere a pensiilor de stat in iunie 2009, impreuna cu inghetarea contributiei care se vireaza catre Pilonul II de pensii private obligatorii la 8% (trebuia sa fie 9% in 2009 si 10% in 2010).

Ungaria a adoptat reducerea pensiilor de stat inca din mai 2009, impreuna cu masura de a mari varsta de pensionare de la 62 la 65 de ani...



*** Ce se intampla intre timp la noi?... ***
FMI a conditionat continuarea derularii acordului cu Romania de urmatoarele puncte:
1) adoptarea legii unice a pensiilor pana la sfarsitul acestui an
2) majorarea peste plan a varstei de pensionare
3) decuplarea punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie
4) trecerea la indexarea pensiei de stat cel mult cu rata inflatiei si
5) revenirea la calendarul initial de contributii la Pilonul II de pensii private obligatorii.

Deci, ne asteapta ceva similar cu ceea ce deja s-a intamplat vecinilor nostri.
Veti spune: ei si ce? Doar avem si noi pensii private obligatorii (Pilonul II). Asa este, dar ia priviti cum sta situatia conturilor de pensii private...
Inca din 2008 (cand criza financiara era o doar o gluma pentru "sanatoasa" economie romaneasca), angajatorii romani au inceput sa plateasca tot mai putin contributia obligatorie de 2% din venitul brut al fiecarui angajat. Ironia este ca din 2010 contributia ar trebui sa urce la 2.5%... Credeti ca se va opri trendul descrescator al contributiilor la solidul Pilon II? Eu pariez ca nu se va opri.


Asadar, imi permit sa fac o noua previziune pentru colectia "toamna-iarna 2009" de neplaceri economice pe care noi (din nou, ma refer la cei onesti, cei care ne platim taxele si impozitele la timp) le vom suporta:
-> Pana la alegerile prezidentiale din toamna, romanii vor visa frumos ca economia noastra isi va reveni in scurt timp si lucrurile rele vor deveni istorie.
-> Dupa alegeri vor incepe masurile nepopulare, poate chiar "curbele de sacrificiu". Ghiciti din prima cine le va suporta. Daca vi se pare greu, incerc eu: populatia activa (platitoare de taxe, atat cat si acestea se vor mai plati) si pensionarii. Cine va fi protejat in continuare? Cei cu relatii politice, care "s-au descurcat" pana acum si "se vor descurca" si in continuare.
-> Pensiile de stat vor fi taiate incat sa se reduca presiunea pe buget. Cel tarziu in primavara lui 2010 pensiile de stat vor fi micsoarate si varsta de pensionare marita.
-> Contributia la pensiile private obligatorii va continua sa scada din cauza dificultatilor pe care le intampina mediul privat de afaceri (impozite crescute, credite scumpe, comenzi putine).
-> Antreprenorii vor deveni o specie pe cale de disparitie, din cauza sugrumarii fiscale din prezent.
-> Discutiile despre eliminarea impozitului forfetar (in voga in mass-media noastra din zilele astea) nu vor duce nicaieri, pentru ca deficitul bugetar va creste dupa alegeri (doar nu din buget se finanteaza campania electorala?...) si argumentul va fi probabil: "Avem si mai putini bani la buget, nu putem elimina acest impozit".

Nota: Nu stiu ce se va intampla cu inflatia si cu situatia creditarii, de aceea nu m-am referit la ele. Ambele pot influenta major predictiile de mai sus.


*** Solutii (?) *** ... Indraznesc...
= Reformarea sau schimbarea actualei clasei politice, atragerea oamenilor real interesati de rezolvarea marilor probleme economice ale Romaniei (de dragul idealismului din mine; o utopie, evident). Daca stiti persoane interesate, va rog sa-mi faceti si mie cunostinta cu ele!
= Strangerea curelei personale, fiecare dintre noi, pe cont propriu (va suna cunoscut?...) Taierea costurilor lunare ne-necesare. Amintirea vremurilor "bune" cand doar supravietuiam, desi din alte motive decat cele care ne vor sili sa recurgem din nou la strategii de supravietuire.
= Reluarea economisirii, fiecare pe cont propriu, ca responsabilitate personala si nepredata orbeste unor firme de inmultit banii "garantat" si "asigurat". Pensiile noastre (segmentul de varsta 25-40 de ani) vor fi atat de... subtiri incat probabil nu ne vor ajunge. Si va trebui sa mai muncim inca (nu pana la 65 cat se estimeaza acum, ci poate pana la 75 de ani) pentru ca deh, viata va fi scumpa intr-un viitor plin de pensionari care nu produc si de bugete de stat golite de "destepti".
= Gasirea unor surse alternative de castiguri financiare si in natura. Sa nu vi se para exagerat, dar previzionez timpuri viitoare cand medicamentele, apa potabila si alimentele sanatoase vor conta mai mult decat banii de hartie...
= Cresterea constientizarii "maselor" asupra evenimentelor, cresterea gradului de informare si de discernamant al cetatenilor onesti. (stiu, din nou sunt idealist, dar este o varianta!)

Alte solutii mai stiti voi?
O pensula si ceva culoare roz la indemana, aveti? Mi-o imprumutati si mie sa incerc sa colorez cu ea sunetul "bun" al viitorului romanilor?...

”There are two ways to conquer and enslave a nation.
One is by the sword.
The other is by debt.”

~John Adams

Viata fara membre sau triumful credintei asupra circumstantelor exterioare

Il cheama Nick Vujicic si s-a nascut fara maini si fara picioare. A incercat sa inteleaga "de ce?" tocmai el. L-a provocat pe Dumnezeu sa-i raspunda la aceasta intrebare, a conditionat acceptarea lui Dumnezeu in inima sa de primirea unui raspuns:
"De ce mi-ai luat mainile si picioarele si le-ai lasat tuturor celorlalti? Pana nu imi vei raspunde la intrebare, nu te voi sluji."

Dupa ce mama lui Nick a gasit un articol despre un om cu un handicap sever si i-a citit lui Nick despre acel om, i-a spus:
"Nu stiu cum si nu stiu cand, dar stiu ca Dumnezeu te va folosi pe tine Nick."
Atunci a fost momentul cand Nick a decis:
"Pot alege sa traiesc manios pe Dumnezeu pentru ceea ce nu am, sau sa traiesc multumindu-i pentru ceea ce am."
Atunci a inteles Nick ca nu are sens sa fii complet pe dinafara cand esti frant pe dinauntru. Si a mai aflat ca Dumnezeu te poate vindeca fara sa schimbe vreo circumstanta exterioara. Asa precum orbul din nastere a fost vindecat de Isus Cristos pentru ca slava lui Dumnezeu sa se faca cunoscuta oamenilor, la fel a ales Nick sa creada ca Dumnezeu i-a dat lui viata si credinta pentru ca asa a fost Voia Lui.

Pana la urma, Dumnezeu a raspuns intrebarii lui Nick: "De ce m-ai facut asa?" printr-o intrebare simpla:
"Ai incredere in Mine?"

Spune Nick: "Cand raspunzi cu da acestei intrebari, nu mai conteaza nimic altceva." Pentru ca Nick nu a gasit nimic altceva ce i-ar putea aduce pacea interioara, nici mainile sau nici picioarele nu i-ar fi putut aduce pacea.

[...]

O marturisire de credinta in Isus Cristos a zilelor noastre de o mare sinceritate si forta, de o superba inspiratie pentru cei ce cred in Dumnezeu si pentru atei care pot constata impactul benefic urias al unei singure vieti de om asupra milioanelor de semeni. Nick sustine conferinte despre credinta peste tot in lume, inspira oamenii nascuti intregi la corp sa aiba speranta, credinta si sa isi traiasca viata plini de bucurie neconditionata de vreo circumstanta exterioara lor. Pentru ca asa cum Nick a inteles, toti suntem Fii si Fiicele lui Dumnezeu si intru Gloria Sa am fost creati si suntem co-creatori alaturi de Tatal, in eternitate...

Povestea magarului căzut in fântână

*** O poveste cu tâlc si cateva concluzii (primite prin email) ***

Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana.
Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata.
Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanii.

Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor.
Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanii.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat.
Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu.
Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce a vazut.

Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui.
In curand, toata lumea vazu cu surprindere, cum magarul, ajuns pana la gura fantanii, sari peste ghizduri si iesi vioi...


Viata va arunca poate si peste tine pamint si tot felul de greutati...

Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus.
Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte.
Putem iesi din adancurile cele mai profunde, daca nu ne dam batuti.
Foloseste greutatile pe care ti le arunca peste tine, ca sa mergi inainte.

Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:

Curata-ti inima de ura, frica, egoism;
Scuteste-ti mintea de preocupari inutile;
Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa;
Daruieste mai mult si asteapta mai putin;
Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia,
nu problema.
--------------------------------------------------------------------------------------------

E asa socant cum noi ca oameni putem primi lectii de viata de la alte specii considerate inferioare omului... Sau veti spune, diferenta dintre inferior si superior e data de asa-numitul "intelect" sau numita "ratiune" care lipseste speciilor inferioare. Care intelect are capacitatea de a interpreta aceasta poveste drept o lectie de viata...

Cum vom iubi?...

Iata un film deosebit despre relatiile de iubire dintre oameni.

Un demers sincer al unui tanar care incearca sa afle parerile altor oameni legate de propriile experiente din relatiile de iubire (trecute sau prezente). Pornit de la exemplul viu al bunicilor sai care tocmai implinesc 68 de ani de casnicie (!), tanarul regizor incearca sa cuprinda realitatile din societatea nord-americana legate de relatiile de iubire, de casatorie, de relatiile extraconjugale.

Mai multe nu va spun deocamdata, va doresc vizionare placuta si astept comentariile voastre legate de acest film...

Dorian Gray si mass-media

De o zi ma gandesc la un roman citit in copilarie demult: "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. De-a lungul anilor, amintirea acestui roman mi-a ramas ca un avertisment asupra aparentelor frumoase ce pot insa ascunde realitati urate.

• Romanul vorbeste despre un tanar pe nume Dorian Gray care devine subiect al unui tablou (ceva obisnuit in epoca). Pictorul ramane atat de impresionat de frumusetea tanarului Dorian, incat se indragosteste de el, incepand sa creada ca frumusetea lui Dorian este responsabila de o noua moda in arta sa. Prin intermediul pictorului, Dorian il cunoaste pe Lord Henry Wotton, care il vrajeste pe tanar cu viziunea sa hedonista asupra lumii: singurele lucruri care merita urmarite in viata sunt frumusetea si satisfacerea simturilor. Dorian imbratiseaza ideea frumusetii sale fizice ca singur scop ce merita urmat in viata si isi doreste in secret ca portretul sau din tablou sa imbatraneasca in locul lui. Timp de mai multi ani, Dorian traieste o viata complet imorala, comitand toate pacatele la care se poate gandi, linistit fiind ca urmele fizice ale acestora se inregistreaza doar pe portretul din tablou nu si pe propria fata. Portretul pastrat sub o panza se incarca treptat cu tot mai multa hidosenie si batranete, in timp ce Dorian ramane mereu neschimbat si tanar. Dupa ani de zile, satul de viata sa imorala, Dorian decide sa nu mai pacatuiasca seducand o tanara nevinovata si este curios sa vada daca portretul infatisand acum un batrin senil si hidos, incepe sa arate mai bine. Dand la o parte panza, Dorian constata opusul: portretul devenise inca si mai urat... Decide ca doar o marturisire completa a tuturor pacatelor il mai poate absolvi de ele, dar isi da seama ca nu are sentimente de vina! De teama consecintelor, hotaraste intr-un acces de furie sa distruga singurul martor al pacatelor sale, portretul din tablou, infingand un cutit in inima personajului pictat. Un urlet cumplit ce se aude imediat il face pe servitorul din casa sa cheme politia, care gaseste un cadavru de batran hidos prabusit langa un tablou infatisand un tanar frumos...

Ideea ca mentinerea unei aparente frumoase, aranjate, machiate poate ascunde mult timp o realitate mult mai urata, plina de fapte reprobabile este cred larg raspandita in ziua de azi. Si asta multumita unei educatii de tip puritan (nu doar in tarile influentate de cultura britanica, ci si in celelalte culturi) in care accentul cade pe pastrarea unei aparente sociale de respectabilitate si ascunderea adevaratelor evenimente si trairi doar pentru cei din familie, asta in cel mai bun caz in care exita posibilitatea exprimarii lor in familie. Este socant sa auzi despre cazuri de sinucideri ale unor persoane pana mai ieri foarte respectabile, aproape de momentul deconspirarii unor mari ilegalitati comise de ele de-a lungul anilor... M-am intrebat mereu, ce o fi in mintea acestor oameni? Sa stii mereu ca gresesti si totusi sa continui sa o faci, sperand ca nimeni nu te va prinde vreodata. Iar daca totusi te va prinde, sa fii atat de las incat sa nu-ti poti asuma vina si responsabilitatea actiunilor tale si sa-ti iei viata pe motiv de incapacitate de suporta rusinea...


Exista un fenomen socio-cultural numit "Sindromul Dorian Gray" caracterizat printr-o preocupare excesiva a unui individ de propria aparenta insotita de dificultati de a face fata procesului de imbatranire si cerintelor etapei de maturitate. Cei afectati folosesc din greu produse si proceduri cosmetice pentru pastrarea propriei tinereti. Simptomele combinate prezentate de cei afectati includ semne de dismorfie (preocupare excesiva fata de propriile defecte fizice), trasaturi de caracter de tip narcisist (iubire de sine excesiva, lipsa de empatie fata de ceilalti semeni) si blocaje in maturizarea psihica mai intalnite in parafilie (aparitia dorintei sexuale in prezenta unor obiecte sau situatii nelegate in mod normal de sexualitate).


Ajutati in special de canalele media comerciale (TV), constatam ca singurele valori zilnic propagate sunt: tineretea, sexualitatea (demult eliberata de norme, dar zilnic "subjugata" de cate "ceva" vag moral ce trebuie abolit cu orice pret...), distractia (evident, sarbatorirea abolirii piedicilor de orice forma in manifestarea instinctuala in public), lipsa asumarii oricaror raspunderi sociale, ridicarea toanelor adolescentine la nivel de "trend" si "moda" (daca se poate cu un profit de pe urma asta, cu atat mai bine), cheltuirea banilor (altora de obicei sau castigati din aranjamente care "se poarta" si ele) cu scopul de a intretine o imagine fara fond, dispretul si nepasarea fata de problemele altor categorii de oameni "mai expirati". Asistam in fond la o noua forma de imoralitate institutionalizata, intemeiata (aparent) pe "libertatea alegerii individului" intr-o societate democratica dar in fapt bazata pe lacomie, profit si rating.


Nu conteaza subiectul difuzat, daca face rating si aduce profit, acesta este tabloul ascuns al celor care conduc economic mass-media globala, in prezent. Si care deocamdata nu au remuscari fata de comportamentul lor imoral. Probabil nici nu cred ca vor avea vreodata remuscari. Mai bine ar citi romanul lui Oscar Wilde cat mai au timp...

Good bye Michael, ride the stars for us!...

Viata ta Michael a fost mai mult decat un succes, a fost implinirea unui om prin genialitatea lui artistica. Ti-ai implinit destinul in ciuda (sau poate tocmai din cauza) greutatilor din viata ta.

Ai iubit mai mult copii dar nu in sens murdar cum rau voit s-a considerat, ci din candoarea unui copil interior ranit ce si-a cautat alinarea in ceilalti copii.

Ai binecuvantat lumea cu muzica ta originala, cu creatiile tale scenografice de exceptie si cu viziunea ta complet noua.

Iti multumesc pentru iubirea pe care ai pus-o in toata muzica ta si care a ajuns si la inima mea, facandu-ma sa ma bucur mai mult de viata, sa ma apropii mai mult de mine si de cei din jurul meu, inspirandu-ma sa incep acest jurnal personal al trezirii in constiinta.

Iarta-ma ca te-am judecat de multe ori cu mintea, uitand sa te cunosc cu inima.

Te iubesc mai mult acum ca ai plecat, sunt ca multi alti oameni care incep sa iubeasca mai mult ceea ce au pierdut deja...

Mergi in pace insotit si de cantecul tau preferat "Smile"... Aici pe Terra suntem mai buni, mai iubitori ca dovada a trecerii tale pe aceasta planeta!

Întâmpinare

-- Vine un timp pentru fiecare dintre noi cand intelegem ca am dormit mult si bine --
-- Culmea este ca atunci de fapt incepem sa ne trezim din somn --
-- Desi la inceput nu intelegem ca ne trezim, ci doar "ca am dormit mult si bine" --
-- Cat de "bine" am dormit este doar un fel de a spune, pentru ca incepem sa ne amintim (sau ne dam seama brusc) cat "bine" am facut altor semeni de-ai nostri --
-- Pe care (alta culme!) ii cunoastem de ani de zile (..sau asa credeam inainte sa se termine visul..) --
-- Si le simtim deodata ranile interioare, acelea care poarta semnatura "facute de noi" --
-- Desi noi aveam despre noi o parere mult mai buna (cum sa ranim pe altii, asta nu se intampla decat din cauza lor! aproape niciodata din cauza noastra..) --

...

-- Continuarea este nescrisa inca --
-- De aceea un Jurnal al Trezirii --
-- Sa nu uitam dupa ce ne vom fi trezit complet --
-- Ce am facut in rastimpul dintre iesirea din somn si deplina stare de constienta --

-- Namaste --