Voi ce ati alege: mintea (vocea ego-ului construit din perceptii si convingeri limitative si eronate) sau inima (vocea eterna a Divinului din noi) ?
Voi ce v-ati dori sa se intample in 2012, daca ar fi sa va puteti alege realitatea in care doriti sa continuati sa traiti: realitatea limitarilor si fricilor nenumarate sau realitatea iubirii ca stare naturala permanenta a oamenilor?
7 minute pentru trezirea noastra (cu subtitrare in romana).
duminică, 12 decembrie 2010
miercuri, 1 decembrie 2010
La Multi Ani, Romania!
Ce-ti doresc eu tie, incercata Romanie?
Sa renasti cat mai curand
prin frumosii tai nebuni romani ,
Ce inca iti mai simt sufletul cantand...
Printre ramurile uscate
de paduri batrane, defrisate
Printre oamenii grabiti
sa-si mai vanda pe'un banut
Timpul lor pretios de viata,
Printre slutii si uratii
cocalari si pitipoance,
mitocani si parveniti
ce'n masini mult prea luxoase
isi poarta tantosi cu inconstienta crasa
permanenta corigenta la omenie si decenta;
Printre boiernasii noii ordini,
de curand intitulata: capitalism si economie de piata,
ce pastreaza drept virtute singulara
cine da'n agoniseala
mai devreme si mai mult;
Printre disperatii saraciti
medici, profesori, batrani,
haituiti, umiliti, nefericiti
striviti de permanenta si incompetenta guvernare
ce mereu ii uita in vreun procent de reducere bugetara...
Asta iti doresc:
Scutura-te de nedemnele uscaturi
ce vremelnic ii conduc pe copiii tai
Ofera-le celor ce inca iti simt muzica din doine
un crampei sincer si adevarat de ideal -
O speranta noua sustinuta de viziune si coerenta.
Un motiv de implinire:
"Hai sa dam mana cu mana"
Sa facem asa incat chiar sa traim mai bine!
Nu din vorbe si minciuni, ci din fapte, oameni buni.
Sa-ncetam sa dam cu sapa tot la groapa celuilalt,
sa mai si hranim cea capra a vecinului gospodar!
Sa ne indreptam in fata capul ce cu teama in spate mai zaboveste
Si sa inaltam o noua Minte catre Cer, si o noua Inima mai larga!
...
"Dulce Romanie, asta ti-o doresc!"
Sa renasti cat mai curand
prin frumosii tai nebuni romani ,
Ce inca iti mai simt sufletul cantand...
Printre ramurile uscate
de paduri batrane, defrisate
Printre oamenii grabiti
sa-si mai vanda pe'un banut
Timpul lor pretios de viata,
Printre slutii si uratii
cocalari si pitipoance,
mitocani si parveniti
ce'n masini mult prea luxoase
isi poarta tantosi cu inconstienta crasa
permanenta corigenta la omenie si decenta;
Printre boiernasii noii ordini,
de curand intitulata: capitalism si economie de piata,
ce pastreaza drept virtute singulara
cine da'n agoniseala
mai devreme si mai mult;
Printre disperatii saraciti
medici, profesori, batrani,
haituiti, umiliti, nefericiti
striviti de permanenta si incompetenta guvernare
ce mereu ii uita in vreun procent de reducere bugetara...
Asta iti doresc:
Scutura-te de nedemnele uscaturi
ce vremelnic ii conduc pe copiii tai
Ofera-le celor ce inca iti simt muzica din doine
un crampei sincer si adevarat de ideal -
O speranta noua sustinuta de viziune si coerenta.
Un motiv de implinire:
"Hai sa dam mana cu mana"
Sa facem asa incat chiar sa traim mai bine!
Nu din vorbe si minciuni, ci din fapte, oameni buni.
Sa-ncetam sa dam cu sapa tot la groapa celuilalt,
sa mai si hranim cea capra a vecinului gospodar!
Sa ne indreptam in fata capul ce cu teama in spate mai zaboveste
Si sa inaltam o noua Minte catre Cer, si o noua Inima mai larga!
...
"Dulce Romanie, asta ti-o doresc!"
vineri, 26 noiembrie 2010
Până când incompetenta din prezent poate justifica măsuri criminale fată de viitoarele generatii?
Traim vremuri dificile, cand daca ne bazam ca ceea ce este garantat de Stat va ramane asa pe o perioada suficient de lunga, ne putem insela amarnic. Iata un exemplu din vecini: Ungaria calca pe urmele Argentinei in cosmarul pensiilor private .
Acum 2 zile, in Senatul Romaniei s-a respins cu o majoritate confortabila inca o incercare aberanta de a afecta Pilonul II - sistemul de pensii private obligatorii. Ce mi se pare aberant si ingrijorator, este insistenta cu care anumite grupuri de interese incearca demolarea acestui sistem aflat inca in faza incipienta de dezvoltare. De la inceputul anului au fost depuse nu mai putin de 4 (!) asemenea initiative legislative negative impotriva Pilonului II. Dintre ultimele argumente prezentate au fost:
--> Pentru cat timp ar rezolva aceasta problema?
--> Ce alternative raman dupa ce si aceasta bula de oxigen pentru sistemul public de pensii se va fi terminat? Banii cui mai pot fi deturnati? Poate a romanilor care muncesc in strainatate? Daca i-am impozita dublu de exemplu, macar 10 ani, nu-i asa ca am mai salva putin bugetul de pensii?...
Citesc si nu-mi vine sa cred ce citesc. Adica, foamea de bani din prezent este atat de mare, panica de a face rost de bani acum este atat de mare, incat se justifica orice masuri legislative ce se inscriu pe coordonatele:
-> dupa noi, potopul
-> sa avem bani sa traim si azi, mai vedem la anul ce vom face.
Lipsa de viziune asupra schimbarilor demografice dramatice din viitorul nu prea indepartat, lipsa de responsabilitate fata de toate generatiile viitoare (copiii si adultii de azi -> viitorii pensionari de maine) mi se pare pur si simplu incalificabila. Ce institutie de stat in aceasta democratie romaneasca atat de originala are nivelul de competenta pentru a desfiinta din punct de vedere politic asemenea indivizi si grupuri de interese a caror actiuni iresponsabile si rau voitoare pot provoca cutremure sociale in anii care vor veni? Probabil ca nu se va inventa in curand o asemenea institutie. Mai repede se va ajunge sa colonizam alte planete unde peste ceva secole vom putea reinventa un nou sistem socio-economic. Si evident, ramane la indemana solutia luarii lumii in cap. Ne luam cati mai suntem in stare si plecam undeva unde presupunem ca deciziile politice sunt luate de oameni mai responsabili.
Pana atunci, nevoile de baza ne subjuga libertatea de a alege la suficient de multi dintre noi incat sa sustina actualul sistem social plin de malformatii, cangrene si hominizi ratati evolutiv. Poate intr-o masura mai mare decat la alte neamuri, a doua natura a romanilor este supravietuirea cu orice pret. Iata, traim zilnic platind acest tribut de credinta inconstienta si colectiva!
Acum 2 zile, in Senatul Romaniei s-a respins cu o majoritate confortabila inca o incercare aberanta de a afecta Pilonul II - sistemul de pensii private obligatorii. Ce mi se pare aberant si ingrijorator, este insistenta cu care anumite grupuri de interese incearca demolarea acestui sistem aflat inca in faza incipienta de dezvoltare. De la inceputul anului au fost depuse nu mai putin de 4 (!) asemenea initiative legislative negative impotriva Pilonului II. Dintre ultimele argumente prezentate au fost:
- desfiintarea acestui sistem "ar face ca problema neplatii pensiilor in sistemul public sa nu se mai puna"
--> Pentru cat timp ar rezolva aceasta problema?
--> Ce alternative raman dupa ce si aceasta bula de oxigen pentru sistemul public de pensii se va fi terminat? Banii cui mai pot fi deturnati? Poate a romanilor care muncesc in strainatate? Daca i-am impozita dublu de exemplu, macar 10 ani, nu-i asa ca am mai salva putin bugetul de pensii?...
- actiunea Ungariei de a incerca sa-si distruga Pilonul II...
Citesc si nu-mi vine sa cred ce citesc. Adica, foamea de bani din prezent este atat de mare, panica de a face rost de bani acum este atat de mare, incat se justifica orice masuri legislative ce se inscriu pe coordonatele:
-> dupa noi, potopul
-> sa avem bani sa traim si azi, mai vedem la anul ce vom face.
Nu conteaza efectele pe termen mediu-lung usor de anticipat:
- saracirea previzionata si GARANTATA a tuturor celor ce spera la o pensie decenta de la Stat, in viitorii 30-40 de ani
- eliminarea viitoarei categorii de pensionari (s-o numim "fericiti") care ar putea compensa pensia ridicola de la Stat cu o pensie privata rezonabila, economisita ca rezultat al eforturilor proprii ale acestor oameni prevazatori de-a lungul anilor de activitate.
Lipsa de viziune asupra schimbarilor demografice dramatice din viitorul nu prea indepartat, lipsa de responsabilitate fata de toate generatiile viitoare (copiii si adultii de azi -> viitorii pensionari de maine) mi se pare pur si simplu incalificabila. Ce institutie de stat in aceasta democratie romaneasca atat de originala are nivelul de competenta pentru a desfiinta din punct de vedere politic asemenea indivizi si grupuri de interese a caror actiuni iresponsabile si rau voitoare pot provoca cutremure sociale in anii care vor veni? Probabil ca nu se va inventa in curand o asemenea institutie. Mai repede se va ajunge sa colonizam alte planete unde peste ceva secole vom putea reinventa un nou sistem socio-economic. Si evident, ramane la indemana solutia luarii lumii in cap. Ne luam cati mai suntem in stare si plecam undeva unde presupunem ca deciziile politice sunt luate de oameni mai responsabili.
Pana atunci, nevoile de baza ne subjuga libertatea de a alege la suficient de multi dintre noi incat sa sustina actualul sistem social plin de malformatii, cangrene si hominizi ratati evolutiv. Poate intr-o masura mai mare decat la alte neamuri, a doua natura a romanilor este supravietuirea cu orice pret. Iata, traim zilnic platind acest tribut de credinta inconstienta si colectiva!
joi, 14 octombrie 2010
Ultimele cuvinte, ultima sansa.
Tatalui meu, Gabriel-Dan
“O fetita de 15 ani calatorea impreuna cu parintii si fratele ei in varsta de 8 ani intr-un tren de marfa. Uitandu-se la cum era imbracat fratele ei a constatat ca fratiorul ei nu avea pantofi in picioare.
Atunci sora mai mare l-a mustruluit sever:
“Cum poti sa fii atat de prost. Nu poti sa ai grija de lucrurile tale. Pentru numele lui Dumnezeu”.
Acesta a fost si ultimul lucru pe care sora mai mare l-a spus fratiorului ei. Erau in trenul care ii ducea la Auchwitz.
Din momentul coborarii din tren, sora sa nu si-a mai vazut fratele vreodata. Si nici parintii.
Din familia ei numai ea a scapat si atunci cand a iesit din lagar, intorcandu-se la viata, a facut un legamant: ca nu va mai spune niciodata nimic pe care sa nu-l poata considera drept ultimul cuvant.
Putem face asta ? Nu chiar, ne-am insela si pe noi si pe ceilalti. Dar este o posibilitate spre care putem tinde……Multumesc”.
Benjamin Zander – dirijorul filarmonicii din Boston
In 16 februarie 2002, ultimele cuvinte ale tatalui meu spuse la telefon au fost: "Noi nu sarbatorim asa ceva." Imi raspundea suparat la urarea mea de "la multi ani" de Sf. Valentin. Era suparat pe mine, cred ca din punctul lui de vedere supararea era justificata. Si poate ca imatur cum eram, n-am reusit sa inteleg nici cu ce il suparasem exact inainte si desi simteam nemultumirea lui, am ales sa trec prea usor peste greseala si sa-i urez pe un ton vesel ceva nepotrivit cu dispozitia pe care el o avea. Cu experienta de acum, as fi inceput convorbirea asa:
"Draga tata, simt ca esti suparat pe mine si desi nu imi dau seama exact cu ce te-am suparat, as dori sa-ti spun ca imi pare rau pentru ce am gresit si ca sperand ca ma ierti chiar azi, vei accepta urarea mea de "la multi ani" de Sf.Valentin. Si nu in ultimul rand, as dori sa iti multumesc pentru ca iti pasa de mine si as dori sa stii ca te iubesc!"
Din pacate, nu a mai apucat sa-mi spuna ca i-a trecut supararea, dupa 3 zile a plecat definitiv din acest plan de manifestare. Astazi ar fi implinit 66 de ani.
"La multi ani" din nou tata drag, intr-un univers paralel in care tu ai ramas inca in corp, sper ca urarea mea de astazi sa se auda si daca acolo-acum suntem cumva din nou suparati, sper ca de data aceasta sa nu mai lasam sa fie umbrita bucuria sarbatoririi!
“O fetita de 15 ani calatorea impreuna cu parintii si fratele ei in varsta de 8 ani intr-un tren de marfa. Uitandu-se la cum era imbracat fratele ei a constatat ca fratiorul ei nu avea pantofi in picioare.
Atunci sora mai mare l-a mustruluit sever:
“Cum poti sa fii atat de prost. Nu poti sa ai grija de lucrurile tale. Pentru numele lui Dumnezeu”.
Acesta a fost si ultimul lucru pe care sora mai mare l-a spus fratiorului ei. Erau in trenul care ii ducea la Auchwitz.
Din momentul coborarii din tren, sora sa nu si-a mai vazut fratele vreodata. Si nici parintii.
Din familia ei numai ea a scapat si atunci cand a iesit din lagar, intorcandu-se la viata, a facut un legamant: ca nu va mai spune niciodata nimic pe care sa nu-l poata considera drept ultimul cuvant.
Putem face asta ? Nu chiar, ne-am insela si pe noi si pe ceilalti. Dar este o posibilitate spre care putem tinde……Multumesc”.
Benjamin Zander – dirijorul filarmonicii din Boston
In 16 februarie 2002, ultimele cuvinte ale tatalui meu spuse la telefon au fost: "Noi nu sarbatorim asa ceva." Imi raspundea suparat la urarea mea de "la multi ani" de Sf. Valentin. Era suparat pe mine, cred ca din punctul lui de vedere supararea era justificata. Si poate ca imatur cum eram, n-am reusit sa inteleg nici cu ce il suparasem exact inainte si desi simteam nemultumirea lui, am ales sa trec prea usor peste greseala si sa-i urez pe un ton vesel ceva nepotrivit cu dispozitia pe care el o avea. Cu experienta de acum, as fi inceput convorbirea asa:
"Draga tata, simt ca esti suparat pe mine si desi nu imi dau seama exact cu ce te-am suparat, as dori sa-ti spun ca imi pare rau pentru ce am gresit si ca sperand ca ma ierti chiar azi, vei accepta urarea mea de "la multi ani" de Sf.Valentin. Si nu in ultimul rand, as dori sa iti multumesc pentru ca iti pasa de mine si as dori sa stii ca te iubesc!"
"La multi ani" din nou tata drag, intr-un univers paralel in care tu ai ramas inca in corp, sper ca urarea mea de astazi sa se auda si daca acolo-acum suntem cumva din nou suparati, sper ca de data aceasta sa nu mai lasam sa fie umbrita bucuria sarbatoririi!
miercuri, 22 septembrie 2010
Incepe Toamna, contemplati azi Apusul ultimei zile de Vara!
Desi mi s-a parut ca a inceput prea devreme toamna aceasta, aseara mi-a atras privirea o Luna mai speciala decat de obicei: era mai luminoasa parca si avea un halo mai aparte.
Citesc mai jos ca azi incepe de fapt toamna astronomica si ca pentru prima oara in ultimii 19 ani, inceputul toamnei in emisfera nordica coincide cu faza de luna plina, este momentul cunoscut in popor drept "Luna Recoltei". Din cauza fazei de luna plina, mai este supranumita "Super Luna Recoltei":
http://science.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2010/22sep_harvestmoon/
Incercati sa priviti apusul astazi, Soarele si Luna vor lumina la distanta de 360 de grade oferind o stralucire aparte, marcand unul incheierea verii iar cealalta inceputul toamnei. Daca ati vizionat "City of the Angels", va veti aminti desigur, de imaginea de neuitat a ingerilor care privesc nemiscati cele 2 momente fundamentale pentru viata pe Terra: rasaritul si apusul Soarelui.
Amintiti-va de ritmurile ce regleaza Viata noastra planetara, intrati periodic in rezonanta cu ele si vindecati-va pe loc de tulburarile induse de rezonanta cu alte ritmuri umane, pe care vrand-nevrand, le acceptati prin fatidica sintagma: "asta e viata"! Priviti Apusul si taceti in voi, fiti un martor discret al retragerii luminii si bucurati-va de pacea noptii - rezonand cu pacea din voi. Priviti Rasaritul si zambiti cu toata fiinta voastra catre noua sansa de a primi neconditionat lumina Soarelui - precum este ea oferita!
Amintiti-va ca "precum in Cer asa si pe Pamant" are ca analogie si "precum in lumea exterioara asa si in cea interioara".
Citesc mai jos ca azi incepe de fapt toamna astronomica si ca pentru prima oara in ultimii 19 ani, inceputul toamnei in emisfera nordica coincide cu faza de luna plina, este momentul cunoscut in popor drept "Luna Recoltei". Din cauza fazei de luna plina, mai este supranumita "Super Luna Recoltei":
http://science.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2010/22sep_harvestmoon/
Incercati sa priviti apusul astazi, Soarele si Luna vor lumina la distanta de 360 de grade oferind o stralucire aparte, marcand unul incheierea verii iar cealalta inceputul toamnei. Daca ati vizionat "City of the Angels", va veti aminti desigur, de imaginea de neuitat a ingerilor care privesc nemiscati cele 2 momente fundamentale pentru viata pe Terra: rasaritul si apusul Soarelui.
Amintiti-va de ritmurile ce regleaza Viata noastra planetara, intrati periodic in rezonanta cu ele si vindecati-va pe loc de tulburarile induse de rezonanta cu alte ritmuri umane, pe care vrand-nevrand, le acceptati prin fatidica sintagma: "asta e viata"! Priviti Apusul si taceti in voi, fiti un martor discret al retragerii luminii si bucurati-va de pacea noptii - rezonand cu pacea din voi. Priviti Rasaritul si zambiti cu toata fiinta voastra catre noua sansa de a primi neconditionat lumina Soarelui - precum este ea oferita!
Amintiti-va ca "precum in Cer asa si pe Pamant" are ca analogie si "precum in lumea exterioara asa si in cea interioara".
marți, 1 iunie 2010
La multi ani, copile drag!
* Lui Matei Rafael *
Un 1 Iunie mai ploios si plin de nori exteriori, nu-mi amintesc sa fi trait pana acum. Frageda bucurie interioara parca nu are suport extern: oameni grabiti pe sub umbrele, soferi agitati in masini cu geamuri aburite de o respiratie prea grabita, stirile zilei obosite de atata criza, prostie, lacomie, nepasare umana.
Sperata mi se-nfiripa auzind la radio o voce de copil ce interpreteaza stangaci dar plin de bucurie, un cantec oarecare al unei artiste pe val, apoi auzind ca un alt copil a castigat o excursie la Disneyland scriind o poveste frumoasa (tot pentru copii) si surpriza! comentatorii din emisiune au ideea plina de bunatate de a incerca sa publice toate povestioarele din concurs. De cand n-am mai auzit de un eveniment publicistic legat de tiparirea unei carti de povesti... Tiparim autobiografii si povesti de viata dramatice, slavim tenacitatea altora de a scoate apa si profit din piatra seaca si bugetul public, vorbim in desert cerand dreptatea unei legi umane care pe langa ca e oarba, e si muta si lipsita de maini si de picioare, visam in secret sa ne martirizeze cineva (daca se poate fara durere) pentru a ne putea si noi aseza precum fluturii cei frumosi, in insectarul istoriei umane. O pseudo-canonizare in ochii impaienjeniti de rataciri diurne ai eului nostru "matur". O foame de public, de timp de antena, de exprimare a golului de neexprimat din noi. Un sir imens de condamnati la ghilotina bucuriei de a trai.
Si uitam mereu de copii, de bucuria lor simpla si imensa de a fi, de a se juca, de a rade si plange zgomotos, de a se supara serios pentru toane, de cadea si de a se ridica uitand de cadere, de a multumi sincer pentru un simplu zambet...
De pe marginea disperarii, desupra vaii plangerii, decid: in fiecare zi sa fiu cu tine, copilul meu din mine, copilul meu Matei Rafael!
Un 1 Iunie mai ploios si plin de nori exteriori, nu-mi amintesc sa fi trait pana acum. Frageda bucurie interioara parca nu are suport extern: oameni grabiti pe sub umbrele, soferi agitati in masini cu geamuri aburite de o respiratie prea grabita, stirile zilei obosite de atata criza, prostie, lacomie, nepasare umana.
Sperata mi se-nfiripa auzind la radio o voce de copil ce interpreteaza stangaci dar plin de bucurie, un cantec oarecare al unei artiste pe val, apoi auzind ca un alt copil a castigat o excursie la Disneyland scriind o poveste frumoasa (tot pentru copii) si surpriza! comentatorii din emisiune au ideea plina de bunatate de a incerca sa publice toate povestioarele din concurs. De cand n-am mai auzit de un eveniment publicistic legat de tiparirea unei carti de povesti... Tiparim autobiografii si povesti de viata dramatice, slavim tenacitatea altora de a scoate apa si profit din piatra seaca si bugetul public, vorbim in desert cerand dreptatea unei legi umane care pe langa ca e oarba, e si muta si lipsita de maini si de picioare, visam in secret sa ne martirizeze cineva (daca se poate fara durere) pentru a ne putea si noi aseza precum fluturii cei frumosi, in insectarul istoriei umane. O pseudo-canonizare in ochii impaienjeniti de rataciri diurne ai eului nostru "matur". O foame de public, de timp de antena, de exprimare a golului de neexprimat din noi. Un sir imens de condamnati la ghilotina bucuriei de a trai.
Si uitam mereu de copii, de bucuria lor simpla si imensa de a fi, de a se juca, de a rade si plange zgomotos, de a se supara serios pentru toane, de cadea si de a se ridica uitand de cadere, de a multumi sincer pentru un simplu zambet...
De pe marginea disperarii, desupra vaii plangerii, decid: in fiecare zi sa fiu cu tine, copilul meu din mine, copilul meu Matei Rafael!
vineri, 30 aprilie 2010
Imbratisarea care salveaza
Mai vazusem fotografia si explicatia atasata, insa doar azi si simt cu adevarat efectul benefic al unei imbratisari, fie ea si oferita mental... in absenta proximitatii fizice.
Si ce va fi de ne vom imbratisa mai des persoanele iubite si dragi din viata noastra? Vom zambi mai mult? Vom suspina mai putin? Vom ofta mai des scotand din noi amintiri de demult cand noi sau altii ne-am/au refuzat imbratisari ce ar fi putut aduce pace si implinire sufleteasca?
Imbratisarile repetate necesita practica repetata, o rutina buna. Imi dau seama ca ar trebui sa ne invatam copii ca in fiecare dimineata, sa isi imbratiseze parintii sau fratii/surorile. Asta devine vital mai ales dupa o varsta cand "rusinea" de a avea "parintii astia" intuneca puritatea unui mental inca prea crud. Si noi ca parinti ar trebui sa ne auto-educam sa ne imbratisam copiii mult mai des, si mai neconditionat, si uneori chiar in detrimentul unei dispute verbale gen "care pe care" sau "cine are ultimul cuvant". O imbratisare sincera chiar face minuni de intelegere dincolo de cuvinte, iar "acolo" este taramul Inimii...
Scriind despre ce bine e sa iti imbratisezi persoanele dragi, imi amintesc de povetele lui Isus (Luca 6:27-36)
"Ascultaţi cu toţii! Iubiţi-vă duşmanii! Faceţi bine celor ce vă urăsc! Rugaţi-vă pentru fericirea celor care vă blesteamă; imploraţi binecuvântarea lui Dumnezeu peste cei care vă lovesc.
Dacă vă pălmuieşte cineva pe un obraz, daţi-i-l şi pe celălat! Dacă vă cere haina, daţi-i şi cămaşa. Daţi ce aveţi oricui vă cere; şi când vi se iau lucrurile, nu vă îngrijoraţi la gândul că nu le veţi mai primi înapoi. Purtaţi-vă cu alţii aşa cum aţi dori să se poarte şi ei cu voi.
Ce credeţi că meritaţi laude doar pentru că-i iubiţi pe cei ce vă iubesc? Chiar şi cei fără nici un Dumnezeu fac aşa! Şi dacă faceţi bine doar acelora care vă fac bine - credeţi că e mare ispravă? Până şi păcătoşii procedează la fel! Iar dacă împrumutaţi bani numai celor care vi-i înapoiază, ce bine mai e şi acesta? Chiar şi ultimii oameni le vor împrumuta celor de felul lor, când ştiu că-i vor primi înapoi.
Iubiţi-vă duşmanii! Faceţi-le bine! Daţi-le cu împrumut. Şi nu vă neliniştiţi la gândul că nu vă vor plăti. Atunci răsplata voastră din ceruri va fi mare şi veţi proceda ca nişte adevăraţi fii ai lui Dumnezeu: căci El este bun şi cu cei nerecunoscători şi cu cei foarte răi.
Străduiţi-vă să manifestaţi aceeaşi compasiune ca cea a Tatălui vostru."
--- Macar de vom reusi sa-i imbratisam pe dusmanii nostri sau pe cei care ne sunt antipatici ori ne fac viata grea, si tot va fi un pas important in sensul invataturii Lui!
Imbratisarea deschide Calea Iubirii!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)